TURISM IN BUCOVINA

 

 

 

Traditii şi obiceiuri de iarnă in Bucovina

 

Datinile si obiceiurile populare reprezinta o componenta importanta a resurselor turistice; etnografice de care dispune Romania, constituindu-se si pastrandu-se cu predilectie in zonele rurale ale tarii. Ele se integreaza elementelor deosebit de valoroase ale culturii spirituale populare, fiind cele de definesc, alaturi de multe altele, particularitatile etnice ale unui popor. De asemeni, ele imprima colectivitatii norme de conduita in viata sociala si in familie, ilustreaza profunzimea filozofiei populare si reflecta conceptia de viata din toate perioadele istorice. Traditiile si obiceiurile populare au o importanta deosebita pentru cunoasterea particularitatilor istorice ale etnogenezei poporului nostru, a istoriei filozofiei, esteticii si eticii populare romanesti. Se grupeaza in patru cicluri care concorda celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna, acestea din urma fiind insa cele mai bine conservate si cele mai spectaculoase.

 

Datinile si practicile, obiceiurile ciclului sarbatorilor de iarna incep la Sfantul Nicolae (Sannicolae) si se termina in ianuarie, la Sf. Ioan, ele cuprinzand o gama variata, extrem de bogata in manifestari artistice, atat in ceea ce priveste folclorul literar, muzical si coregrafic cat si reprezentarile dramatice. Insa acestea exceleaza si prin bogatia si varietatea elementelor vestimentare, a recuzitei, a decorului si chiar a regiei, constituind un adevarat carnaval popular.

 

Sfântul Nicolae

 

Sfantul Nicolae reprezinta, la inceput de iarna (6 decembrie), un prilej de bucurie atat pentru cei varstnici cat mai ales pentru copii, prin asteptarea si apoi sosirea Mosului cu daruri. Desi in hagiografia crestina el apare ca un personaj real, aparator al credintei in Isus, in calendarul popular se arata calare pe un cal alb, fiind uneori aducator de zapada si vestitorul iernii. Facand parte din categoria Mosilor (in credinta populara, divinitatile de la inceputul iernii apar sub aceasta titulatura), Nicolae este blajin, intelept si marinimos, ajuta vaduvele si orfanii, inlesneste maritisul fetelor sarace, dar cel mai mult este adorat de copii, carora le aduce daruri in noaptea de 5-6 decembrie. Desi atent si bun cu copiii cuminti, Mosul este destul de sever cu cei neascultatori si lenesi, carora le aduce in loc de daruri nuieluse de alun, pe care parintii le folosesc in aplicarea corectiilor de rigoare.

 

Cete, partii, ţurca, hurta

 

Ceata a fost si este inca o forma de asociere a tinerilor, o forma de manifestare a unui fapt social sau a unor obiceiuri populare. Adevarata institutie culturala, ceata pentru sarbatorile de iarna are un scenariu clar conturat scenic si coregrafic, cu o anumita incarcatura emotinala si care se repeta anual. Reprezentand si o fala a satului, de multe ori cetele din sate diferite intra in competitie unele cu altele, elementele de ierarhizare constand in recuzita si comportament.

 

Formele de asociere pentru sarbatorile de iarna poarta denumiri diferite de la o zona la alta: ceata, partie, turca, malanca. Acestea incep sa se constituie imediat dupa debutul Postului Craciunului. Tinerii care intra in ceata sunt selectati dupa anumite criterii: trebuie sa fi avut o tinuta si o conduita deosebita in anul respectiv, sa cunoasca la perfectie obiceiurile satului din care face parte, sa aiba o voce placuta, sa nu fie afoni etc. Se desemneaza apoi un sef de ceata, care are denumiri diferite de la un sat la altul, in functie de profilul cetei: calfa, vornic, capitan, turc sau simplu sef de ceata. Si acesta trebuie sa corespunda anumitor cerinte: sa fie fiul unui mare gospodar, sa exceleze prin tinuta si comportament, sa aiba un fizic placut si nu respingator. El raspunde de locul unde urmeaza sa aiba loc repetitiile, de recuzita necesara, de tocmirea muzicantilor, iar in timpul exercitarii programului este atent ca totul sa decurga conform asteptarilor.

 

Pregatirea costumatiilor si a recuzitelor pentru cetele de Anul Nou, in special a cetelor de irozi, imparati si bunghieri se face si cu sprijinul altor persoane din sat. De obicei, fetele sunt cele care contribuie cu margele, baticuri, saluturi si tot ele confectioneaza buchete din panglici multicolore cu care impodobesc costumele.

Tinerii fac repetitii pentru colinde sau pentru jocurile cu masti pe intreaga perioada a postului Craciunului si in mod special dupa Mos Nicolae.

 

Ignatul porcului

 

Ignatul porcului reprezinta o sarbatoare inchinata unei divinitati solare si vegetale care a preluat numele si data de celebrare de la un sfant crestin – Ignatie Teofanul. In ziua de 20 decembrie (la Ignat) are loc sacrificiul porcului, un substitut al unei zeitati precrestine a vegetatiei, divinitate care murea si invia la solstitiul de iarna. Desi se mai pastreaza si astazi cateva practici si obiceiuri din vechiul cult al porcului, foarte putini oameni mai sunt constienti de semnificatia acestora.

 

Mai intai se parleste animalul, simbolizand prin aceasta moartea prin incinerare a divinitatii precrestine. Apoi, porcului i se taie coada si urechile care se consuma pe loc de catre copii, cei care incaleca animalul sacrificat, simbolizand prin aceasta dominarea Postului Craciunului care este pe sfarsite. Se taie apoi capul si picioarele din care se pregatesc raciturile (piftia), oferite la Craciun, Anul Nou si Boboteaza ca preparat ceremonial, dat si de sufletul mortilor. Urmeaza apoi transarea totala a corpului ramas si pomana porcului, un stravechi ritual inchinat mosilor si stramosilor.

 

Mai exista inca credinta populara conform careia in timpul sacrificarii porcului, „nu trebuie sa stea nimeni prin prejur dintre cei milosi la fire, caci se zice ca animalul moare greu iar carnea nu este gustoasa”.

 

Crăciunul

 

Craciunul este sarbatoarea care se pastreaza in Bucovina, poate mai mult ca in alte parti, fara mari abateri fata de trecut, cel mai frumos si asteptat moment din an. El este pregatit cu mult inainte, odata cu inceputul Postului Craciunului, cand se hotarasc cetele de colindatori si colindele ce urmeaza a fi invatate si repetate. In Bucovina, colindatul de Craciun a fost si inca este nu numai o datina, ci, prin modul de organizare, devine o adevarata institutie, cu legi si reguli specifice, cu totul aparte.

 

Datina colindatului avea inca un farmec aparte acum 40 de ani, cand odata cu lasarea intunericului, casele erau animate si insufletite de colindele cetelor de flacai care, pe intreg timpul noptii si pana in jurul amiezii din ziua Craciunului strabateau ulitele satelor de la un capat la celalalt. Imbracati in sumane sau cojoace, cu caciulile impodobite cu mirt si muscate (calfa avand panglici multicolore ca insemn personal al functiei pe care o detinea), tinerii cantau cu sau fara de acompaniament colinde religioase, colinde pentru gospodari sau colinde pentru fete. La inceputul secolului al XX-lea si pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, acompaniamentul instrumental al colindatorilor consta numai din fluier si ciur, pentru ca apoi sa se extinda acompaniamentul cu fanfara sau, mai recent, cu alte instrumente moderne. Astazi, datina colindatului s-a cam diluat, in sensul ca tinerii nu prea se mai intrunesc din timp pentru constituirea cetelor, iar portul popular traditional precum si alte „legi” ale colindatului de odinioara au mai fost uitate.

 

Fiecare ceata colinda in primul rand la primaria satului, de unde primea si o autorizatie de functionare, apoi la preot, invatator si la celelalte case din sat, dorinta tinerilor cea mai mare fiind sa colinde la fetele de maritat. De la hiperbolizarea casei, a curtii si a activitatii gospodarului, colindele abordeaza subiecte diferite, care surprind alegoric realitati bine cunoscute. Teama vanatului legendar si cea a blestemului matern, mult vehiculata in folclorul bucovinean, apare si in colindele locale, unde personajul legendar este transfigurat in cerb. Intotdeauna colindele nu folosesc versuri satirice, ci numai urari de bine si noroc. In cazul colindelor pentru fetele de maritat, textele au darul de a preamari orice fata chiar daca este urata sau lenesa, in noaptea Craciunului toate fiind tratate la modul superlativ.

 

Dupa ce tinerii colinda la casa unei fete, sunt invitati in casa de catre fata respectiva si, dupa formulele de amabilitate, muzica incepe sa cante iar tinerii pornesc jocul. Rasplata lor pentru colindat consta in bani, ospat si bautura, iar calfa nu uita, inainte de plecare, sa invite fata din casa a doua zi la hora satului impreuna cu parintii.

 

In credinta bucovineana, colindele se rostesc pentru a disparea diavolii, pentru a se purifica atmosfera satului in noaptea in care s-a nascut Isus, de aceea se zice si acum ca este mare pacat sa stea cineva in noaptea de Craciun cu poarta inchisa.

 

Daca in ziua si noaptea Ajunului de Craciun umbla cu colinda numai copiii si flacaii, incepand din ziua sarbatoriri si pana la Boboteaza, cei care colinda sunt tinerii casatoriti, varstnicii si batranii, ei mergand numai pe la vecini, rude sau prieteni.

 

Prin tot ceea ce presupune si reprezinta, Craciunul este si ramane incununarea tuturor sarbatorilor de peste an, cand divinitatea suprema este mai toleranta si mai ingaduitoare, iar omul percepe o stare de binefacere si de ocrotire, de bine in general.

 

In perioada cuprinsa intre sarbatorile de iarna, colindatul cu steaua reprezinta o datina comuna unui larg spatiu european, prin stea colindatorii imortalizand marele eveniment crestin. Din timp, copiii se asociau in grupuri de cate trei si aveau ca recuzita o stea confectionata dintr-o vesca de sita, pe care se montau „razele” din lemn, totul fiind imbracat in hartie multicolora si beteala. Pe fundul de vesca era lipita o imagine (icoana) ce reprezenta scena religioasa a Nasterii lui Iisus, sub vesca fiind agatat un clopotel. Cei care umblau cu steaua se numeau crai sau stelari, amintind de personajele biblice Gaspar, Baltazar si Melchior, steaua simbolizand astrul care i-a calauzit in plina noapte pe cei trei crai catre locul in care s-a nascut Isus. Pe cap stelarii purtau coifuri confectionate din hartie colorata, unii avand o costumatie, parte care imita pe cea de epoca, aspect ce nu se mai pastreaza in zilele noastre. Incepand de prin anii ‘70 ai secolului trecut, obiceiul mersului cu steaua a inceput sa isi piarda din importanta, el fiind practicat o buna bucata de timp numai de catre copiii mai saraci din sate, pentru ca in cele din urma sa fie cu totul banalizat de catre populatia de etnie rroma, care-l practica chiar si cu multe zile inaintea Craciunului.

 

Pe langa umblatul cu steaua, bisericuta si al irozilor, gospodarii obisnuiesc inca sa mearga cu colinda in fiecare noapte, „de la unul la altul”, realizandu-se astfel o comunicare perfecta in sanul colectivitatilor umane.

 

Anul Nou

 

Dupa sarbatoarea Craciunului si a momentelor sarbatoresti de dupa acesta, taina sarbatorilor de iarna continua la Anul Nou sa strabata hotarul vremurilor, introducandu-l pe om intr-o alta lume, parca guvernata de fortele ascunse dar capabile sa influenteze cursul normal al vietii, inradacinandu-ne in mitul ancestral, legand punti nevazute intre om si cosmos, intre om si mediu, intre om si oameni. Fiecare dintre ceremonialuri are rolul de a transfigura mitic munca cotidiana (ocupatiile, mestesugurile, indeletnicirile casnice etc.) cat si etapele cruciale din evolutia biologica a indivizilor (nasterea, caratoria, moartea), in scopul sincronizarii si armonizarii lor cu marile ritmuri ale biocosmosului.

 

In manifestarile legate de Anul Nou se integreaza cetele care umbla cu plugusorul, capra, ursi, corbi, bungheri, imparati, caiuti, jieni, codreni, babe si mosnegi, caldarari, papusari, miri si mirese, draci etc., care sunt cu mult mai bogate in continut.

 

Uratul cu plugusorul incepe in ajunul Anului Nou. Copiii umba cu plugusorul mic, un plug in miniatura, si isi procura clopote, talangi, bice si harapnice impodobite cu lana si ciucuri. Biciul are codiristea lunga si impletitura subtire, fiind cel folosit de carutasi la indemnatul calului; harapnicul are codoristea groasa, scurta, iar impletitura lunga si este utilizat de obicei pentru boi. Adesea, cozile biciului si harapnicului sunt ornamentate cu crestaturi, iar impletitura este impodobita cu ciucuri si panglicute. Ajungand sub fereastra casei unui gospodar, copiii incep a ura. De obicei unul vorbeste, ceilalti agitand clopotele si plesnind din bici. Din recuzita plugului face parte si buhaiul, o putinica sau o cofa, legata la gura cu o piele de vita. La mijlocul pieii este o gaura prin care se trece parul de cal. Prin frecarea parul cu mana umezita, buhaiul scoate un sunet cu care se acompaniaza urarea. Uneori buhaiul este impodobit, i se pun coarne invelite in hartie colorata si ciucuri. Copiii umba cu plugusorul mic numai seara. Noaptea, cand se porneste plugul mare, ei se retrag. Uratul cu plugul mare se face de catre flacai si oameni maturi. La un plug impodobit cu panglici, ciucuri, hartii colorate, crengi verzi si clopote si injuga vitele. Se foloseste si la ceata mare toata recuzita existenta la plugul mic, inclusiv buhaiul. Ceata poate fi mai mare. Se umbla de la casa la casa cu uratul de belsug in noul an. Versurile cuprind descrierea muncii agrare.

 

In afara de plugusor, de Anul Nou se practica nenumarate alte obiceiuri de catre cete de feciori sau chiar maturi. Tot procesul urarii de anul nou are un aspect complex de teatru popular, in care fiecare personaj isi are rolul, textul, costumul, masca si recuzita sa proprie, pe baza unei regii traditionale, care mereu se imbogateste chiar pana in actualitate. Facand o statistica a personajelor din cadrul uratorilor cunoscuti in judetul Suceava, ajungem la urmatoarea lista: capra, cerbul, ursul, calul, paunul, strutul, gaina, turca, anul nou su anul vechi, babele, mosii, tiganii, mocanasii, dracii, turcii, cazacii, harapii, bumbierii, imparatii, generalii, pandurii, haiducii, damele, miri si mirese, doctori, boieri, negustori etc. Aparitia pe ulitele satelor contemporane in seara de ajun a Anului Nou a Ursilor, Caprelor, Cerbilor, Caiutilor, Bunghierilor, Mosilor si Babelor, Frumosilor si Uratilor, etc. alaturi de plugusor si buhai nu este determinata doar de sensul ludic al petrecerilor de Revelion, ci si de o motivatie mult mai profunda: convingerea ca respectand „legea pamantului” (obiceiul mostenit) oamenii vor putea dobandi, in anul care vine, belsugul si rodnicia holdelor, a turmelor si livezilor, dar si sanatatea si puterea mult dorite.

 

In costumatii de o inegalabila fantezie, intruchipand cele mai bizare creaturi, mascatii insotiti de muzicanti si nenumarati curiosi, incep a umple ulitele satului, starnind larma si facand tot felul de ghidusii. La adapostul mastilor, gesturile si miscarile mosilor, babelor, judanilor, turcilor, tiganilor si altor asemenea personaje capata o valoare simbolica, dincolo de normalitatea si banalitatea cotidianului. Odata cu seara, parada desfasurata in fata multimii adunate in centrul satului se transfera pe la casele oamenilor. Specific majoritatii asezarilor bucovinene este reunirea tuturor personajelor mascate intr-o singura ceata, numita Malanca, Banda, Hurta sau Turca. Aceasta numeroasa grupare de personaje mascate poate depasi uneori o suta de persoane. Conducatorul tuturor este „Calfa”, un fecior frumos, destoinic si corect, demn de increderea intregului sat. Calfa nu poarta masca. El este imbracat in frumoase haine taranesti de sarbatoare, iar ca insemn al rangului ceremonial ce-l detine, poarta caciula neagra din astrahan, impodobita cu panglici si margele, baltag ferecat cu alama si cositor. In cadrul cetelor complexe de tip Malanca, scenariul specific fiecarui obicei – capra, urs, caiuti etc – se desfasoara pe rand, Calfa comandand ordinea intrarii lor in scena. Grupurile de „Urati” si „Frumosi” au rolul de a intretine o atmosfera de veselie exuberanta. „Uratii” fac cele mai nastrusnice fapte: se dau peste cap, fugaresc fetele si le manjesc cu funingine, se baga pe sub paturi, se urca prin copaci, cauta prin camari si in oalele cu mancare s.a.m.d. „Negustorii” si „Caldararii” isi disputa fiecare cate ceva, iar dialogul este plin de o suculenta ironie.

 

Capra este un personaj mito-zoomorf cu larga raspandire in satele bucovinene; ea isi subordoneaza toate celelalte personaje care o inconjoara: „Mosii”, „Babele”, „Ciobanul”, „Mireasa” etc. Capra este o prezenta fascinatorie care se caracterizeaza printr-o vitalitate excesiva, reusind sa capaciteze intreaga asistenta prin dezinvoltura pantomimei si expresivitatea tinutei. In unele sate, numarul caprelor poate ajunge la 6-8 exemplare, fiind inconjurate si de alte personaje mascate, fara o identitate mitologica. In desfasurarea traditionala a obiceiului, Caprele alcatuiau cete separate. In alte sate bucovinene Caprele erau integrate Malancilor. In aceasta ipostaza, cand trebuiau sa intre in casa, ele erau chemate de Ciobani cu strigaturi. Jocul Caprelor se desfasoara pe fond muzical, iar Ciobanul rosteste urari pline de haz. In momentul cand Capra se imbolnaveste si cade la pamant Ciobanul intra in panica, se agita si poarta un dialog straniu cu animalul. Cand Capra reinvie, spre bucuria tuturor, glumele si ironiile isi reiau cursul.

 

Ursul este o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou. In spatiul romanesc si implicit in Bucovina, cultul ursului isi afla originile in zorii civilizatiei (paleolitic). La geto-daci ursul era considerat un animal sacru, cu multiple virtuti simbolice. El aparea si in cultul lui Zalmoxis, numele acestuia fiind derivat de la insasi blana ursului (zalmos = blana de urs). Din bogatul simbolism al ursului s-au pastrat, pana astazi, unele credinte care atesta venerarea animalului in Bucovina, mai mult decat in alte zone ale tarii; poate si datorita faptului ca pe aceste meleaguri au trait, dintotdeauna, dacii liberi. In desfasurarea jocului ritual al Ursului – etalare de forta, vitalitate si dibacie – se mai pot vedea si acum cateva secvente care evidentiaza credintele referitoare la urs ca simbol al perpetuei regenerari vegetale. Rostogolirea Ursilor in cerc, batutul si moartea acestora, apoi invierea miraculoasa, redau metaforic succesiunea anotimpurilor ce stau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iarna si sa stie cand vine primavara cu adevarat. Jocul cu masti de Urs a fost atestat in Bucovina mai mult decat in alte zone ale tarii. Capul mastilor de urs se bucura de o atentie speciala. Utilizand aproape aceleasi materiale, creativitatea localnicilor a impus o varietate tipologica extrem de mare. La Ostra, Stulpicani, zona Campulungului forma capului de urs se obtine intinzand o piele de vitel peste o caldare metalica. La Bosanci, Udesti si Plavalari se foloseste ca suport un schelet metalic, peste care se aseaza blana de vitel sau de miel. O inovatie mai recenta apare in satele Poieni, Stirbat, Racova, Chiliseni, Fantanele si Banesti unde capul de urs este sugerat de o mascheta care nu mai acopera fata purtatorului ci numai crestetul capului. Spectaculozitatea acestui tip de masca consta in bogatia si diversitatea podoabelor ce ii sunt aplicate: panglici multicolore, margele, beteala, ciucuri de lana, flori artificiale. Demn de retinut pentru complexitatea ceremonialului, spectaculozitatea si fastuozitatea costumatiilor este jocul Ursilor din comuna Udesti. Aici cetele ajung la cate 6-8 Ursi, jocul acestora devenind elementul de referinta simbolica al obiceiului de Anul Nou, dominand toate celelalte categorii de mascati din cadrul Malancii. Jocul Ursului este condus de „Ursari” care ii indeamna sa evolueze in ritmul unor melodii locale cum ar fi Ursareasca si Maruntica.

 

Cerbul in mitologia populara romaneasca simbolizeaza dreptatea, puritatea, iar la vechii traci era simbolul soarelui. In vechile colinde bucovinene cerbul apare purtand intre coarne un leagan de matase in care se afla „Iisus mititel,/Mic si infasel./ In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, ceea ce impresioneaza este fastuozitatea mastii de Cerb. Asemanatoare mastii de Capra care se compune tot din cap cu maxilar clampanitor si un trup realizat dintr-un covor sau laicer, masca de Cerb se individualizeaza prin spectaculozitatea si originalitatea herbului: un trofeu de cerb este folosit pentru a reda coarnele, iar intre ele se realizeaza adevarate compozitii plastic-decorative, din cele mai diverse elemente de podoaba: margele, oglinzi, beteala, ciucuri din lana, panglici multicolore, flori artificial si plante verzi etc. Jocul ritual al Cerbului e structurat dupa modelul Caprei, cu o pantomima exuberant si plina de virtuozitate. Cerbul este inconjurat de “Mosnegi” si “Babe”, de fluierasi si dansatori fara masca, imbracati in frumoase costume populare. In majoritatea satelor bucovinene, Cerbul apare ca o ceata individual, nefiind contaminat de jocul altor personaje mascate. Cele mai spectaculoase forme de realizare a mastilor de Cerb pot fi admirate la Corlata, Fundu Moldovei, Baia, Casvana si Valea Moldovei.

 

Calul este o alta intruchipare plastica a unor simboluri puternic mitologizate in traditiile rominesti si universale. Frumos, agil, sprinten, dar si foarte nervos si imprevizibil in miscarile sale, calul este un animal indragit de sateni. In Bucovina cresterea cailor a fost practicata in multe sate, calul reprezentand pentru localnici nu numai un animal de fala ci si expresia unui simbolism extrem de complex. Din aceasta perspectiva, calul este simbolul vietii tumultoase si al mortii. In traditia bucovineana calul are si functii apotropaice, de protejarea gospodariilor si chiar a bisericilor. In cadrul obiceiurilor traditionale de Anul Nou, jocul Calului (Caiutii) este practicat pentru aceste motivatii simbolice, dar si pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtatorii mastilor de Cal. Tinerii alesi sa poarte aceasta costumatie rituala trebuie sa fie excelenti dansatori si cunoscatori desavarsiti ai repertoriului zonal, deoarece, conform credintelor stravechi, ei sunt calaretii ce exprima vitalitatea si forta tineretii, virtuozitatea si exuberanta, dar si intelepciunea cunoasterii miscarilor armonioase. Cei mai vestiti dansatori provin din satele Dolhesti, Zvoristea, Hartop si Fantanele. Aici jucatorii executa, in cerc sau in linie – fata in fata – adevarate „sarje de cavalerie”, in ritmul melosului local. Masca de Cal cunoaste multe variante plastice in Bucovina. Aproape in fiecare sat, capul Calului este sculptat din lemn, capul si gatul animalului fiind acoperite cu panza colorata (alba, rosie sau neagra), prevazute cu coama din par de cal si bogat impodobite cu oglinzi, margele, panglici multicolore, flori naturale si artificiale, beteala etc. Pentru a fi purtat in timpul jocului, acest cap este fixat intr-un suport din lemn – o covata gaurita la mijloc sau doua vesce de la ciur – care se acopera cu un covor sau un fel de fusta alba din panza. Peste aceste tesaturi se cos diverse elemente decorative (batiste, panglici, stergare etc).

 

O alta categorie de masti si costumatii rituale amplu reprezentata in obiceiurile bucovinene de Anul Nou sunt Uratii. Masca de cap evidentiaza in mod original si expresiv, caricatural cele mai urate si respingatoare racile ale caracterului uman. Ochii, nasul, gura, urechile si parul sunt ingenios metamorfozate pentru a intruchipa batranetea (Mosii, Mosnegii, Babele), identitatea etnica (tigani, evrei, turci, cazaci, armeni), specificul unor profesiuni (negustor, doctor, felcer, padurar) si, nu in ultimul rand, Moartea si Dracii. Fiecare personaj poarta masti hidoase si vesminte cat mai bizar asociate. In timpul colindatului, Uratii formeaza grupuri independente pentru a capacita asistenta si a crea buna dispozitie. In opozitie cu acestia si aparand mai tarziu in cadrul obiceiurilor practicate de Anul Nou in Bucovina, apar Frumosii: „Imparat”, „Ministru”, „General”, „Jandarm”, „Bunghier”, „Irozii”, „Damele”, „Capitanii” etc. Multe dintre aceste costumatii reprezinta un mod de ironizare a autoritatilor din fostul Imperiu austro-ungar. Cele mai frumoase costumatii de Frumosi apar in Bosanci, Campulung-Moldovenesc, Udesti, Reuseni, Rusi-Manastioara si, mai recent, la Poieni-Udesti.

 

La hotarul dintre cele doua categorii de personaje mascate, „Uratii” si „Frumosii”, si-a facut aparitia in cadrul obiceiurilor de Anul Nou – Nunta taraneasca. Creatie locala, in spiritul structurilor ceremoniale consacrate, aceasta manifestare este o abordare caricaturala, plina de umor si de ironie, a nuntii traditionale din Bucovina. „Alaiul de nunta” reuneste, conform canoanelor zonale, toate rangurile ceremoniale: mirele si mireasa, nasul si nanasa, vatajeii si drustele, cuscrii si nuntasii. Spectacolul oferit este grandios: un alai de persoane imbracate intr-i tinuta impecabila – costume popularede maxima autenticitate – insotiti de muzicanti, avanseaza solemn pe ulitele satului. Ceea ce atrage atentia insa, este masca care acopera figurile principalilor actanti. In mod ingenios sunt evidentiate defectele fiecaruia: mirele este un fecior mic si gras, uneori cocosat sau schiop, mireasa este inalta si subtire, contrastand vizibil cu viitorul ei sot. Vatajeii si drustele sunt si ei alesi pentru a ridiculiza unele defecte ale caracterului uman. Nanasii isi indeplinesc pe dos atributiunile, fiecare facand ceea ce trebuia sa faca celalalt; totul pentru a capacita asistenta si a crea buna dispozitie.

 

Boboteaza

 

Boboteaza, marcata in calendarul crestin ca ziua in care a fost botezat Isus Hristos, este sarbatoarea care incheie ciclul celor 14 zile de innoire a timpului, zile ce apartin sarbatorilor de iarna. In Ajunul Bobotezei sunt excluse din alimentatie produsele de frupt, iar fetele care doresc sa se marite tin chiar si post negru. Preotii umbla prin sate, pe la casele oamenilor cu crucea si cu aghiasma, iar cetele de copii care-i insotesc rostesc in cor Chiraleisa, o strigare cu efecte magice. Pentru a primi preotul, gospodinele pregateau mese cu mancaruri ritualice (grau pisat si fiert, indulcit cu miere de albine, prune afumate si fierte, sarmale cu crupe etc.). Dupa rostirea troparului Botezului si dupa sfintirea mesei, preotul era obligat sa ia loc pe laita sau pe pat „pentru ca sa cada clostile si sa vina petitorii la casa”. Preotul primea bani, colacul popii si un fuior de canepa pe care gospodina il aranja pe cruce, fuior de ale carui fire urmau sa se prinda toate relele si pe care Maica Domnului il facea sac, cu care prindea sufletele mortilor din iad si le ducea in rai.

 

In ziua Bobotezei se sfinteste apa prin slujba Iordanului, acestui ritual crestin adaugandu-i-se multe practici de alungare a spiritelor malefice prin stropirea reciproca cu aghiasma, prin stropirea copiilor, a fantanilor, animalelor, gospodariilor, pomilor, prin producerea de zgomote, prin impuscaturi si focuri ritualice. In Bucovina, catre finalul slujbei de Iordan, se practica Ardeasca, obicei prin care tinerii se retrageau pe un loc mai inalt, in jurul unui foc special aprins in acest sens. Din frunze uscate si vreascuri adunate cu o zi inainte, tinerii aprindeau un foc in preajma locului in care era adunata multimea de oameni si cantau si jucau in jurul acestuia. Cum scadea flacara, sareau peste foc si prin fum pentru a fi curatati de boli si pentru indeplinirea tuturor dorintelor. Din focul aprins se luau carbuni si se foloseau la diferite practici cu rol fertilizator si de aparare.

La terminarea slujbei Iordanului, oamenii se intorceau acasa in grupuri si strigau „Chiraleisa, Chiraleisa...” in speranta unor recolte bogate, iar daca intalneau fantani in cale arunca fiecare cate putina aghiasma luata in cofe.

 

In Bucovina zilelor noastre inca se mai colinda de Boboteaza, se mai fac farmece si descantece, se prorocesc recoltele si vremea.

 

Informatii preluate din: - Mihai Camilar, Raboj si pecete magica. Un calendar popular bucovinean, Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Suceava si Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina-Gura Humorului, Suceava, 2009.

 

 

Meşteşuguri tradiţionale din Bucovina

 

Bucovina este cunoscută pentru costumele sale populare, mobila, olăritul, tapiserie şi covoare. Fiecare detaliu al acestor meşteşuguri reflectă istoria şi moştenirea culturală a regiunii, fiind în acelaşi timp îndeletniciri unice care pot fi transmise de la o generaţie la alta. În plus, lucrările complexe de artă, cum ar fi ouăle încondeiate de Paşte, pâinea împletită, măştile populare şi costumele tradiţionale sunt realizate pentru a celebra anumite sărbători religioase.

 

Exemplele acestei arte sunt expuse în muzeele de artă populară pe tot cuprinsul Bucovinei.

 

Încondeierea ouălor

 

O adevărată comoară a culturii populare bucovinene, meşteşugul încondeierii ouălor este strâns legată de arta broderiei şi a decorurilor care se găsesc pe costumele naţionale. Toate aceste arte transformă un lucru obişnuit într-un lucru deosebit de frumos.

 

Oul reprezintă filosofia existenţei umane şi istoria străbună, o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale.

 

Meşteşugul se învaţă în familie şi se transmite din generaţie în generaţie. Pentru ochiul expert există o abundenţă de creativitate exprimată prin diverse tehnici de lucru şi stiluri personale.

 

Cei neiniţiaţi vor descoperi o sărbătoare a culorilor, un adevărat test al răbdării şi o pasiune unică ce încântă văzul şi sufletul.

 

Meşteşugul de a “încondeia” ouă se observă în armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie şi măiestria execuţiei, ridicând acest meşteşug la rangul de artă.

 

Ouăle sunt încondeiate în trei-patru culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie, absolutism), galben (lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea, ospitalitate), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă,prospeţime), albastru (sănătate, seninul cerului), violet ( străpânire de sine, răbdare, încredere, dreptate) Paleta cromatică a ouălor încondeiate face diferenţa între principalele zone în care se practică acest meşteşug.

 

Astfel, culoare roşie este specifică zonei Brodina, negru zonei Ciocăneşti, verde şi albastru pentru Ulma sau portocaliu pentru Moldoviţa.

 

Ouăle sunt încondeiate în trei-patru culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie, absolutism), galben (lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea, ospitalitate), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă,prospeţime), albastru (sănătate, seninul cerului), violet ( străpânire de sine, răbdare, încredere, dreptate) Paleta cromatică a ouălor încondeiate face diferenţa între principalele zone în care se practică acest meşteşug.

 

Astfel, culoare roşie este specifică zonei Brodina, negru zonei Ciocăneşti, verde şi albastru pentru Ulma sau portocaliu pentru Moldoviţa.

 

Din ornamentarea geometrică a ouălor deosebim simboluri şi semnificaţii precum :

 

• linia dreaptă verticală- viaţă ;
•  linia dreaptă orizontală- moarte;
•  linia dublă dreaptă- eternitate;
•  linia cu dreptunghiuri- gândire şi cunoştinţă;
•  linia ondulată- apă, purificare;
•  spirală- timp, eternitate.

 

Pictura icoanelor

 

Ocupând un loc de seamă în creaţia noastră populară, creatorii din zonă au impus o modalitate de pictură pe sticlă şi pe lemn locală, preluând scene din frescele mănăstirilor bucovinene si gravurile vechi, replici după icoane tradiţionale şi imagini din obiceiurile şi ocupaţiile locale.

 

În acest ţinut al mănăstirilor, picture icoanelor pe lemn, lucrate în stil bizantin, foloseşte formulele transmise de-a lungul multor generaţii.

 

Pictura icoanelor pe sticlă, se realizează pe spatele acesteia, astfel încât aceasta serveşte atât ca suport al picturii, cât şi ca luciu al suprafeţei pictate. O particularitate deosebită a lucrărilor realizate în această zonă este o remarcabilă fineţe a desenului, precum şi sobrietatea culorilor.

 

Icoanele pe sticlă şi pe lemn din Bucovina sunt de o rară frumuseţe artistic remarcându-se prin cromatica folosită, care nu depăşeşte paleta altiţelor geometrice, mergând de la tensiunea albastrului de Voroneţ până la culorile aureolelor, care, în marea lor majoritate, sunt lucrate în foiţă de aur.

 

Olăritul

 

Unul dintre cele mai vechi meşteşuguri, olăritul a apărut ca o necesitate a oamenilor de a prepara şi păstra hrana. Acum acest meşteşug este continuat de meşteri olari din Rădăuţi şi Marginea.Specificul vaselor din Rădăuţi îl reprezintă culorile folosite pentru decorare. Astfel vasele sunt desenate cu figuri geometrice sau florale de culoare maro, verde, sau galben, pe fond roşu sau alb.Ceramica de Marginea este deja o marca binecunoscuta în întreaga lume. Ceramica de culoare neagră este o mărturie a originii dacice, ea întâlnindu-se astăzi doar la Marginea. Tehnica realizării vaselor este aceeaşi folosită acum sute de ani, adaptată însă vremurilor noastre.

 

Dacă în trecut vasele erau arse în gropi mari de 1,5 m, de forma unui con cu vârful în sus, alături de care era o groapă mai mica, ce comunica printr-un canal cu prima şi în care se făcea focul, astăzi arderea se face în cuptoare închise şi în partea superioară şi la gurile de foc. Culoare cenuşie sau neagră este dată de arderea fără oxigen.

 

Formele vaselor sunt şi ele fie din vremuri străvechi: oala înaltă, oala mare cu doua toarte sau străchini, fie moderne: vaze, platouri, căni. Tehnica de decorare este pentru toate cea tradiţională: vasele se lustruiesc cu o piatra specială, astfel ca urmele cenuşii rămase pe pereţii vasului încă nears să se amestece cu negrul.

 

Ţesutul

 

Ţesutul ocupă un loc aparte în arta tradiţională meşteşugărească. Țesutul şi cusutul se făceau în familie şi reprezentau parte din îndeletnicirile de bază ale femeii, fiind şi astăzi o realitate în satul bucovinean.

Cele mai numeroase elemente ţesute sunt destinate împodobirii şi decorării interiorului locuiţelor.

 

Astfel, se ţes lăicere, scoarţe sau paretare din lână colorată cu motive geometrice sau florale, ştergare pentru împodobirea interiorului caselor sau pentru diferite evenimente care marchează momente din existenţa umană (căsătoria, moartea).

 

De remarcat sunt şi ţesăturile de traistă în carouri, specifice zonei de munte.

Pentru ţeserea diverselor piese se folosea acelaşi război orizontal (stative), dar se schimbau sulurile, spetele, uneori iţele şi călcătorul.  Pe aceleasi stative se ţesea şi pânza şi covoarele.

 

Portul popular

 

Portul popular pune în evidenţă talentul şi sensibilitatea pentru frumos a locuitorilor acestor zone, care în zilele de sărbătoare îmbracă aceste straie.

 

Ca şi în trecut, femeile din Bucovina lucrează costumele populare manual, folosind motive folclorice: spicul, soarele, frunza şi nu în ultimul rând, crucea simbolizând credinţa în Dumnezeu.

 

Portul femeiesc este format dintr-o cămaşă bogat împodobită cu motive florale şi geometrice, o catrinţa ţesută cu fir auriu, care este legată în talie cu brâu colorat, iar în picioare se poartă opinci. Iarna, femeile poartă bundiţe, ciorapi şi baticuri din lână.

 

Portul bărbătesc este format dintr-o cămaşă mai lungă, care prezintă în general o broderie geometrică în culori de negru sau maro, legată la mijloc cu o curea din piele, o vestă (bundiţă) cu pielea albă în afară decorată cu motive florale sau geometrice şi adaosuri din blană de jder şi cu blană spre interior, iţari din lâna, pe cap o căciulă din piele de miel, iar în picioare opinci.

 

Există şi anumite haine pentru anotimpurile reci, respectiv sumanul, folosit toamna - este confecţionat dintr-o haină din lână deasă - şi cojocul - o haină lungă până la genunchi, cu blana întoarsă în interior şi pielea în afară, decorat cu flori brodate.

 

Indiferent de zona etnografică, frumuseţea portului popular din Bucovina a făcut înconjurul lumii, peste tot fiind admirat şi apreciat.

 

Măştile populare

 

Confecţionarea măştilor populare în tradiţia populară este strâns legată în special de sărbătorile de iarnă. În cadrul obiceiurilor de iarnă desfăşurate în vetrele satelor, masca are un rol extrem de important.

Pentru confecţionarea măştilor se folosesc blanuri (de oaie, capră, urs), piele, lemn cioplit, coji de copac, metal, mărgele, boabe de fasole.

 

Aceste măşti au o bogată încărcătură emoţională, reprezentând în general transpunerea unor animale precum capre, cai, ursi, lupi, cerbi sau a unor personaje din mitologia populară sau din folclor.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Toate drepturile de autor aparţin U.A.T. Câmpulung Moldovenesc şi Consiliului Judeţean Suceava